Cine priveşte judeţul Botoşani ca pe o tentaţie turistică, se gândeşte la inefabilul Ipoteştilor, la echilibrul Livenilor, la câteva biserici monumente istorice , muzee şi case memoriale din Botoşani sau Dorohoi – specifice, fără îndoială, oricăror oraşe – şi cam atât. Coborând în lăuntrul realităţii palpabile, putem semnala că, din punct de vedere geografic, Lişna, sat din comună Suharău, se găseşte într-o zonă de deal-podiş, aflată la limita dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei, aproximativ la jumătatea distanţei dintre oraşele Dorohoi şi Darabani. Drumul naţional, ce face legătura dintre cele două oraşe şi care taie satul de la sud spre nord, a reprezentat întotdeauna elementul fundamental de conectare a locuitorilor din acest spaţiu la civilizaţie şi cultură.
Pe acest drum plecau sătenii să-şi vândă, în târguri, ceva din agoniseală, pentru a face ,,bani albi pentru zile negre”, pe acelaşi drum îşi duceau, la morile Bucovinei, formidabilul grâu de Botoşani – pe care, mai târziu, însăşi regina Angliei şi l-a dorit pe masă, şi, pe acelaşi drum, urcau spre ţintirim pentru a se odihni, mereu, prea devreme.
Dacă ar fi să navigăm către începuturi, am fi frapaţi să descoperim în zona satului Lişna dovezi arheologice încă din paleolitic. Astfel, în vatra satului şi în împrejurimi s-au găsit lame, aşchii de silex – atribuite paleoliticului superior; vârfuri de săgeţi triunghiulare din silex, cu baza dreaptă – atribuite culturii Cucuteni; un fragment de topor-ciocan şlefuit din gresie vineţie, cu gaură pentru coadă, un fragment de omoplat crestat – atribuit culturii Nova, vase cu decor aparţinând aceleiaşi culturi; o cană cu gâtul lung şi cu toartă din pastă cenuşie, atribuită epocii migraţiilor (secolul III – IV d.Hr.).
Este evident faptul că, din perioada migraţiilor şi până în secolul al XIII-lea, dispunem de date sumare cu privire la satul Lişna, fapt explicabil ţinând cont de insecuritatea ce domnea la scara obştilor săteşti, obşti săteşti care, de regulă, erau vulnerabile în faţa atacurilor triburilor venite de aiurea. Se cunoaşte că, după 1241 – anul în care mongolii lui Genghis Han trec prin foc şi sabie zona Moldovei şi Europa Apuseană – locuitorii satului Lişna, care au supravieţuit măcelului, au înconjurat teritoriul cu şanţuri de apărare, iar mai târziu cu garduri înalte de nuiele. La intrarea în sat a drumurilor erau paznici (,,jitari”), ce aveau rol de pază, control şi, când era necesar, de alarmare a obştii. Jităriile (puncte de pază) erau la ,,Hanul Stâncii”, „Trei Ţepoaie” şi ,,Hanul Hrib”.
Avem atestarea documentară a satului Lişna (iniţial Lăcina), la 28 februarie 1598. În acel document se arată că ,,Noi, Ieremia Moghilă, voievod, domnul Ţării Moldovei, aducem ştire că ai noştri credincioşi Varctic, armaş mare şi sora lor Anisia, feciorul Iuraşcu Varctic, postelnic, nepotul lui Petru Varctic, portar de Suceava, au vândut din a lor dreaptă ocină şi moşie jumătate din satul Lăcina credinciosului nostru Ionaşcu Tolocico şi jupânesei Agafia pentru 1000 de zloţi tătăreşti. Noi, văzând a lor dreaptă tocmeală şi plată deplină, am dat şi am întărit credinciosului Tolocico, acea jumătate din satul Lăcina, să fie a lor pe veci.”
Este limpede că documentul în cauză, publicat de Gh. Ghibănescu în ,,Viaţa românească”, la Iaşi (1929), menţionează existenţa satului Lişna la 1598, şi nu formarea sa în acel moment.
Mergând pe firul istoriei, se poate menţiona anul 1633, când jumătate din Lăcina (Lişna) a fost cumpărată de episcopul Rădăuţilor, C. Evloghie, act întărit de voievodul Moldovei, Alexandru Iliaş. De-a lungul timpului, satul Lişna este amintit în documentele feudale din 1774 şi 1820, fiind ,,stăpânit”, rând pe rând, de vistiernicul Sandu Sturză şi de vornicul Costachi Sturză, iar începând cu 1845, satul Lişna este proprietatea hatmanului şi logofătului Anastasie Başotă.
Din punct de vedere administrativ, începând din 1856, satul Lişna aparţine comunei Suharău, până în 1872, iar de la această dată, până în 1891, este reşedinţă de comună, având în componenţă satele Mlenăuţi Deal, Mlenăuţi Vale, Lişna şi Şfărcăuţi. Acesta din urmă apare în cartografii începând cu 1832 şi se menţine documentar până la recensământul din 1912, dată la care se contopeşte cu satul Lişna (Lişna sau Lăcina ocupa în trecut partea de est a actualului sat, spre Izvoare, iar Şfărcăuţiul partea de vest, spre pădure).
Începând cu 1891 satul Lişna redevine parte integrantă a comunei Suharău, chiar şi atunci când vitregiile vremurilor au schimbat denumirile regiunilor şi judeţelor în care se dezvolta.
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, satul Lişna nu a avut şcoală dar a existat o biserică pt ca în memoria bătrânilor încă mai exista amintirea unor preoţi care i-au păstorit .După estimările unor arhitecţi biserica are aproximativ 500 ani vechime .
